”Mă amenință niște interlopi și nu știu ce să fac. Au fost deranjați de niște comentarii pe teme sportive pe care le-am făcut eu și ei reacționează ca interlopii. Problema este că au două clase mai puțin ca trenul și când scriu ceva cu ‘ne-am’, scriu ‘neam’. Interlopii mă amenință prin intermediari sau pe Facebook, că acum totul e pe online. Și pe mine, și pe familia mea. Așa fac interlopii, amenință și familia. Există două posibilități: să mă duc la instituțiile statului, cum ar fi Parchetul, să îl ia pe interlop, să îl reeduce, să învețe să scrie sau să vorbesc cu niște cetățeni din UE, din Bulgaria, care au zis că și ei vor să pățească la fel ca mine? Ce să fac?”, a întrebat Badea.
”Singura soluție este să reclamați, să așteptați vreo doi ani, apoi să vă liniștiți. Serios acum, trebuie să reclamați, nu vă faceți singur justiție”, i-a răspuns Pavel Abraham.